Mnoah, zâua bună...! Îs tare supărat!

     Intru pe facebook și primul lucru pe care-l văd, întrebarea: La ce te gândești?
     Ai dă capul meu!
     Mă fii atent, ce chestie?! Acuma îmi dau seama că nu mă gândesc la nimic!
     Pfuaaai...! Cum nu m-am gândit că eu nu mă gândesc la nimic?
     Și mai mare baiu', că îl interesează pe facebook la ce mă gândesc EU!
     Mnoah, fiț' atenț' numa'...!
     Io amu îmi dau sama că pă tătă lumea interesază oarece...
     Bună... Tibi, ce faci?
     Nu fac mnică... așchept să facă alțî'! Că io când fac oarece am ghe lucru... Și cine „munceșche”... ALA „greșeșche”! Monah! Da', dacă nu faci mnică... asta îi!
     Și ia amu nii, parcă încep să mă gânghesc... oare n-ar hi mai bine să facă alțâi și pântu' mine?
     Aișchea o fo cu făcutu'!
     Alta... La telefon. Nu mă mai gânghesc că-s ascultat... îs convins, da' nu-i nici on bai! Oricum șchie tătă lume ce vorovim, că dacă nu zâci la telefon, zâci noapche în somn și tăt che aughe oarecine!
     Alta... Pă calcultaor, tabletă, telefon... cum intri, cum google che-o anunțat că face el neșche statistici cu locația, numărul, mărime la păpuci și mai șchiu io ce.
     Și gata, m-o numărat și pân aer.
     Mă', pă tăț' îi interesează ce faci, ce voroveșchi, unghe meri...
     Da' nu-i interesează așe, laolaltă, ce fac tăț', ce-o vorovit ii în 1990, până pân' 1992, unghe-o mărs (tinerii), cu cine-o mărs, ghi ce o mărs, dac-or mai vinii...?
     Alooooo, acie care vreț' să șchiți...
     Vă spui io la ce mă gânghesc, amu ni ia!

     Întoarceți tinerii acasă!

     Întoarceți-i prin măsuri economice, pe termen lung, prin care EI să aibă garanția că vor avea un viitor! Aici, în țara lor.
     Faceți în așa fel, încât, munca lor să fie respectată și remunerată la adevărata valoare.         Nu afirmați, prin toate mijloacele voastre de propagandă, că salariile sunt mici pentru că economia atât poate susține! Furați mai puțin! Lăsați și pentru EI ceva! Cât pentru un minim „trai decent”, garantat constituțional. Cât pentru a-și construi o casă… Două camere, o bucătărie, o baie… Nu mai pot locui în casa   bătrânilor”. Au nevoie de puțin confort. Au nevoie de puțin timp liber la dispoziție. Să citească, să meargă la un film. Să-și poată crește copii, să-i educe (șapte ani acasă)! Mai târziu, să fie siguri că au putut pune de-o parte pentru studiile lor. Să nu mai întindă mâna către pomana statului (care pomană, aia plătite de el prin taxe și impozite?)